Prezidențiabilii noștri și apa

Trăim niște vremuri interesante. De exemplu, după 35 de ani, a ajuns din nou să se vorbescă la televizor aproape numai despre Nicu (șor Dan) și Elena (Lasconi).

Dar asta-i numai una dintre ciudățeniile momentului. O altă particularitate bizară este că nu mai puțin de 4 prezidențiabili au sau au avut ceva de-a face cu apa.

apă

În primul rând, Călin Georgescu a spus că apa este informație, afirmație devenită între timp celebră. Tot el a făcut baie dezbrăcat în apa unui lac iarna, urmând modelul lui Vladimir Putin.

Nicușor Dan, primarul capitalei, a oprit de multe ori apa în București. Cu precădere apa caldă. Bine, el a oprit și căldura tot de multe ori, dar asta n-a fost o problemă, deoarece dacă bucureștenilor le este frig se pot așeza într-un colț al camerei, acolo fiind întotdeauna 90 de grade.

Victor Ponta a dat drumul la apă în 2014, când a deschis Porțile de Fier, inundând conștient niște proprietăți ale locuitorilor din zonă. Acțiunea s-a petrecut cu o repeziciune fulger iar presa nu a fost anunțată, oamenii de acolo fiind mutați cu noaptea în cap de către jandarmi și despăgubiți pentru distrugerile suferite. În efect, acțiunea lui Ponta a micșorat debitul Dunării, salvând de la o iminentă catastrofă capitala Serbiei, țară în care cică s-ar ascunde Sebastian Ghiță. Prietenul la nevoie se cunoaște.

În sfârșit, se bănuiește că domnul Crin Antonescu nu bea apă mai deloc. Ceea ce ar fi o știre uimitoare, dacă n-am avea în vedere bancul cu preotul care prins la volan s-a jurat că n-a băut decât apă, după care, când a ieșit pozitiv la testul cu fiola, a ridicat mâinile spre cer și a spus: „Iisuse, iar ai făcut-o!”

Pentru sănătatea dumneavoastră, consumați minim 2 litri de apă pe zi, în orice combinație!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce fac cuplurile copii?

Somnul națiunii naște monștri

Cea mai simplă soluție