Proorocul Ilie, în regia lui Botond Nagy
Înțeleg că la Teatrul Național București a rulat spectacolul „Proorocul Ilie”, de Tadeusz Słobodzianek și în regia lui Botond Nagy. Spectacol care a fost criticat acerb de preoți și credincioși revoltați de faptul că se regăsesc în fața unui nou atac satanist. Dar, ce să vezi, au apărut și critici la criticii spectacolului. Printre ei, Renata Carageani, care, într-un comentariu de pe Arca lui Goe, spune următoarele:
Evident că n-am văzut piesa. Dar furia criticilor ei, dovedește un lucru trist: românii nu citesc cărți, dar nici nu se duc la teatru, însă așa neduși la teatru cum sunt, au păreri.
A avea opinii despre ceva ce n-ai văzut, nu știi despre ce e vorba, dar te-au informat tovarășii tăi de bulă, care nici ei n-au văzut-o, dar au aflat din bulele tangente care le împărtășesc preocupările… Cam așa arată sfârșitul speciei care le dă cu tifla delfinilor, fiindcă ăia, amărâții, n-au descoperit focul.
Nici eu n-am văzut spectacolul. Dar am văzut câteva poze din el:
Și i-am văzut afișul:
Apoi, am aruncat un ochi pe descrierea ofocială de pe tnb.ro:
Spectacol nerecomandat minorilor sub 18 ani: scene care îi pot afecta emoțional, limbaj licențios, scene cu conotație sexuală.
Din cauza efectelor stroboscopice și de lumină, de scurtă durată și intensitate, spectacolul nu este recomandat persoanelor cu fotosensibilitate și celor care suferă de epilepsie! În spectacol se folosește fum de scenă inodor!
[...]
„Îmi doresc ca prin acest proiect artistic, spectatorii să-și analizeze propriile credințe într-o lumină nouă și să înțeleagă adevărata valoare a acestei miraculoase conexiuni interumane care este credința, pentru că, în fiecare dintre noi, cred că se află o busolă care ne ajută să diferențiem binele de rău. Am convingerea intimă că vom găsi împreună, dar și separat, în acest spectacol, o reconciliere cu eul nostru spiritual în sensul lui cel mai organic. Pentru că, după cum am spus deja, credința nu trebuie să însemne un set de dogme pe care le urmăm orbește, ci o convingere profundă în fața unui set de valori pe care cred că teatrul, în general, și spectacolul meu, în particular, le abordează, câteodată cu tragism, altădată cu umor!”
Și, cu riscul să mă etichetați drept superficial, pentru mine e suficient.
Primele două imagini ilustrează un penis imens, erect și noduros, pe orizontală, împreună cu cele două testicule. Afișul este... modernist și dubios. Îmi dă senzația că intru într-un club cu provocări de natură sexuală. Iar despre clipul video, puteți să vă dați și singuri cu părerea. Fragmentul de pe TNB este grăitor și el, iar partea finală, în care l-am citat pe regizor, ilustrează faptul că acesta a ales să adore un idol, înlocuind credința în Dumnezeu cu credința în teatru. Bine, treaba lui, dar de ce a făcut asta într-un mod care batjocorește religia tradițională, care pentru mulți este ceva sacru? Observați cât de sâsâită îi este limba.
În concluzie, n-am de gând să văd tot spectacolul, pe care îl consider un afront la credință, religie, tradiții și bunul simț. Și nu am de gând să-l urmăresc pentru că, de obicei, când zăresc un rahat în mijlocul trotuarului, tind să-l ocolesc. Dar dacă unii ca Renata simt nevoia să-l bage în gură și să-l consume integral pentru a se putea pronunța în cunoștință de cauză despre gustul și textura lui, by all means, nu o să fiu cel care vă oprește. Poate, cine știe, în spatele gunoiului veți descoperi niște metafore și sensuri figurate sublime, la fel cum descoperă fumătorii, printre atâtea gudroane, nu-știu-ce aromă de cutare plantă sau fruct în țigările lor preferate.
Desigur, spectacolul de mai sus este o altă mostră de artă modernă, cu diferența că de data asta nu vorbim doar despre urâțenie și dizgrațios, adică despre anti-artă, ci și despre blasfemierea unor simboluri sacre. Dar, încă o dată: dacă, mânați de o vie și autentică curiozitate, vreți să îl consumați, vă urez poftă bună.
Comentarii
Trimiteți un comentariu